Din miliarde

Cerurile le-ai despicat în două
Pentru un pierdut,
Ca să-mi dai o viaţă nouă,
Cum nimeni n-a putut.

Până şi munţii i-ai smerit
Sub mâna Ta cea tare
Iar mările le-ai despărţit,
Ca să-Ţi faci spre min’ cărare.

Chiar şi popoare-ai dat,
La schimb cu mine,
Când sub ape-ai înecat
Cohortele străine.

Şi timpul l-ai grăbit,
Ca să-mi aduci o mântuire dulce,
Prin tot ce-ai suferit
Murind iubind pe-o cruce.

Şi la cât har ai revărsat,
În viaţa mea ca şi o clipă
Deşi ştiu că nu l-am meritat,
N-aş vrea să-l fac risipă!

Ochii mei văd a Ta lucrare,
Şi-ntrebarea ce în mine arde
E: de ce mie, atâta binecuvântare?
De ce eu?...din miliarde!

~Amin~